A iubi, iubire

- Ma iubesti?
Il privea in sus, asa, a mirare, astepta raspunsul lui cu sufletul la gura. L-am vazut rezemandu-se de tocul usii, gata-gata sa scape din mana cutia de lapte din care tocmai ii turnase si pisicii in farfuriuta.
- Da, Irina, te iubesc. Dar de ce ma intrebi?
- Asa.
S-a sucit pe calcaie si ne-a lasat pe amandoi, cu gura cascata, privindu-ne cam fara sa ne vedem.
- Hai c-am trait s-o aud si pe asta.

De cand merge la castel (asa o pacalim in fiecare dimineata: hai la gradi, la castel) Irina a invatat despre iubire. Prima oara a pupat-o numitul Luca. Ea l-a impins, el s-a lovit de perete, apoi el a plans... Eu am certat-o.
- Irina, nu-i frumos sa-l impingi pe Luca. Daca te impinge si el pe tine?
A doua zi, inevitabilul s-a produs. Luca a pupat-o. Ea l-a impins. El a impins-o. Ea s-a suparat si n-a mai vrut sa-i dea jucaria. S-au certat. End of story.
La cateva zile dupa aceasta intamplare, cand am intrat in sala de mese, o multime de glasuri subtirele s-au impletit prin aer:
- Iiiii -riiiii-naaaa!
Ai fi zis ca Elvis a urcat pe scena. Andrei (nu, nu Luca. Andrei. Altul.) a sarit in picioare si a venit sa o pupe, apasat, pe obraz. Ea s-a sters cu dosul palmei si m-a privit aproape plangand.
- Mai, al cui esti tu? m-am simtit datoare sa-l intreb pe prichindel pupacios.
- A lu' mami si a lu' tati!
- Nu, zau! Si cu ce se ocupa parintii tai?
- Sunt la sevici!
Asa intrebari, asa raspunsuri...
Luni, in microbuzul gradinitei, luptandu-ma sa-i pastrez pe toti asezati, pe cand ne taram pe strazile aglomerate ale Bucurestiului, a trebuit sa despart doi frati care se paruiau.
- Tu, stai jos. Tu, treci langa Irina, ai sa stai cu noi.
Din vorba in vorba am aflat ca-l cheama Ovidiu si ca tata are un Mercedes si in spate un televizor mic si cand se duc in concediu le pune filme sa nu se plictiseasca. Apoi, m-a intrebat daca eu sunt mama Irinei. I-am confirmat. Pe acelasi ton ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, mi-a trantit-o verde in fata:
- Eu o iubesc pe Irina.
Fiica-mea se pisicea pe langa el, batand din gene frumos, gata-gata sa-l pupe.
- Serios? O iubesti? Atunci sa ai grija de ea.
Seara s-a intors cu microbuzul, incadrata de doi baieti, dintre care unul sigur era Ovidiu.

Si tot atunci, mi-a pus si mie sentimentele la incercare.
- Tu ma iubesti?
- Da, Irina, te iubesc. Tu ma iubesti?
- Nu.
- Bine, Irina, atunci nici eu n-am sa te mai iubesc.
S-a gandit cateva secunde si-apoi a zis:
- Ba te iubec.
- Asa, brusc?
- Da.
- De ce ma iubesti?
- Pentru ca tu faci multe minuni.

M-am linistit. Am spatele rupt, mi-e greu sa ma aplec, alerg zilnic cu caruciorul pana la gradi, stau ca pe jar la serviciu, o astept cu bratele deschise cand se intoarce dupa-amiaza, ii citesc inca o data si inca o data si inca o data povestea aia si pe urma si pe cealalta, mai tip, ma mai supar, uneori mai si plang, de nervi, de frustrare, de oboseala, de ciuda ca am tipat la ea cand mi-a intors fundul sau cand a dat cu scaunul de podea, dar ea ma iubeste. Pentru ca fac multe minuni.